luni, 5 aprilie 2021

Singurătatea la munte - Turul din 2015


      2014 a fost un an sub semnul victoriei. Victoria rațiunii asupra impulsivității, a plănuirii atente asupra plecării în pripă, a antrenamentului asiduu asupra încrederii oarbe în forța proprie. În 2015 am trecut la alt nivel. Mi-am diversificat turele. Am fost de 2 ori la mare cu bicicleta în jurul perioadei de 1 Mai. M-am antrenat mai mult ca niciodată. Am fost prin cele mai proaste drumuri din jurul orașului, ca să nu mă mai surprindă nimic. Am adaptat Tractorul la noile cerințe de viteză, suplețe și practicalitate. A căzut prima oară sub pragul de 20 de kilograme. Totul a dus la cel mai frumos an de pedalat al meu de până atunci.

     Traseul a fost foarte special pentru mine. Odată găsită formula potrivită pentru tururi reușite, începusem să visez cu ochii deschiși la trasee noi, frumoase, locuri încă nevizitate, locuri dintre care pe unele voiam să le văd din copilărie. Mi s-a deschis poarta către țară, și nu știam încotro s-o apuc. M-am gândit să pun cât mai multe obiective pe hartă, inclusiv din cele ciudate, de nișă, necunoscute sau chiar de regulă ocolite, și să croiesc un traseu între ele. Asta a însemnat desigur, printre altele, o nouă tentativă de a ajunge la Obârșia Lotrului după cea din 2010, apoi Alba Iulia, Cheile Turzii, Cheile Vălișoarei, Apusenii și satele lor stranii și depopulate, ceva din numeroasele exploatări miniere din zonă, Sarmizegetusa, Hunedoara, și ceva creastă montană, după câteva tentative nereușite. Nici vechea dragoste, biserica fortificată săsească, n-avea să rămână de izbeliște. Am construit un tur doar al meu, al dorințelor mele, în care n-aveam nevoie de nimeni, de părerea nimănui, de prezența nimănui. Poate așa, m-am gândit eu, mă pot elibera de nevoia asta de a umbla cu orice preț, de a dormi din nou în vechiul meu cort, în bătaia vântului, pe iarbă, piatră, pământ sau orice altceva se nimerește să fie acolo când îmi așez cortul.

     Scriind totul acum, cinci ani mai târziu, realizez cu regret că n-am avut la mine camera potrivită, și trebuie să trec practic toate pozele prin mână ca să se poată citi în ele scenele de la momentul respectiv. La fel de multă muncă a fost și pe drum, fiindcă aparatul insista să facă totul prost, să nu nimerească tonul, saturația, expunerea sau focalizarea, uneori chiar toate patru odată. Așadar, dacă postările au un ritm cam lent, e din cauză că a șterge praful digital de pe mii de poze nu e puțin lucru.

     Unul din cele mai sucite și mai puțin rectilinii trasee ale mele, turul din 2015 a arătat așa:




     După două săptămâni de umblat, ajuns la Severin, mi-am dat seama că n-am nici cea mai mică intenție de a mă opri, dar angajamentele sunt angajamente, și concediul a ajuns la capăt. La sfârșitul lui septembrie 2015 s-a încheiat turul. De Anul Nou însă deja aveam pregătit traseul pe 2016, documentat în totalitate, și calendarul turelor și-al antrenamentelor pentru următoarea perioadă pregătit. Cu cicloturismul, boala e grea, iar suferința lungă.

     Întreaga poveste, în săptămânile care urmează...



duminică, 7 februarie 2021

Hai cu bicicleta la mare - Ziua 2

      Ziua 2, 26 Aprilie 2015. Trezirea e grea. Nu îi învidiez deloc pe organizatori. Să trezești și să motivezi atâția oameni după o zi lungă de mers e dificil, mai ales când unii abia acum încep să se resimtă. O știu și eu foarte bine: la început e mereu greu să te menții motivat. Prima zi și prima noapte sunt mereu cele mai dificile. Apoi, doar dacă devine extraordinar de greu se mai poate întrerupe ritmul, cel puțin pentru mine. Odată reaclimatizat cu șoseaua, greu îmi vine să mă mai las, și mereu mă gândesc cu tristețe la faptul că timpul mi-e limitat, că drumul va avea curând un sfârșit, și că va mai trece ceva vreme până la următoarea călătorie, uneori chiar ani. Introspecția nu durează însă mult, fiindcă spre deosebire de turele mele, aici avem program fix, și la un moment dat trebuie să ne urnim din nou din loc.

Hai cu bicicleta la mare - Ziua 1


     Primăvara 2015. După înscrierea impulsivă în tura organizată Marea Pedalare, am prins gustul turelor care sunt mai mult sau mai puțin pensiune completă, unde totul e rezolvat și eu nu trebuie decăt să pedalez. Mi-a depășit așteptările: m-am distrat teribil de mult; am avut parte de competiție, de un drum interesant, de vreme interesantă, de peisaje frumoase, de o provocare sportivă, și totul fără să îmi bat capul cu organizarea. Desigur că, în avans, pentru a nu pierde ocazia, m-am înscris și în tura organizată originală, care de multă vreme apare anual la știri, fiind probabil evenimentul de ciclism autohton cel mai cunoscut publicului larg românesc: Hai cu bicicleta la mare.

miercuri, 11 aprilie 2018

Marea Pedalare 2015 - Ziua 2

     Duminică, 19 aprilie. Ne trezim de dimineață, după o noapte cu puține vise, fiindcă urmează o zi lungă. După un mic dejun nu prea bogat la restaurantul hotelului (nu mă deranjează, fiindcă organizarea a fost exemplară, am mâncat pe săturate) ne-am scos bicicletele din anexele hotelului și ne-am pregătit de plecare în timp ce sosea și cealaltă jumătate de grup de la primul hotel. Pe la ora 8 începem să ne urcăm în bacuri și pornim în traversarea Dunării, lăsând în urmă Țara Românească pentru Dobrogea.

luni, 26 martie 2018

Marea Pedalare 2015 - Ziua 1

     Primăvara 2015. Încurajat de succesul micului tur din 2014, învățând din ce a mers și nu a mers, am început să fac câteva schimbări. Tractorul l-am ușurat la extrem: furcă, amortizor spate, cauciucuri, șa, toate mai mici și mai ușoare. Obosit de dificultatea tot mai mare de a găsi drumuri neumblate pe lângă București, am început să merg la ture de grup și să îmi mut antrenamentul individual în weekenduri. Când mă întorc de la birou în timpul săptămânii, pe la 5-6, mi-e greu să mai planific ceva, și a devenit deja o plăcere să renunț la responsabilități și să îmi aleg pur și simplu o roată spate, un stop, un biciclist din grup după care să mă țin, ca în transă, pe măsură ce întunericul se lasă, frigul vine și ceața începe să învăluie satele din jurul Capitalei, amorțindu-le tocmai când noi pedalăm, încercând să ne scuturăm de amorțeala iernii. Dacă vreau, stau la discuții, dacă nu, bag capul în ghidon și pedalez tare, lăsând gândurile în urmă pe drum până când îmi eliberez mintea de tot ce mă apasă.

luni, 5 martie 2018

Drum spre centrul țării: Sfârșit

     Pădurea se rărește. Acoperișul dispare, încet, și curând ies sub soarele de la câmpie. Slobozia-Stoenești-Bădeni-Cotenești - trec prin localități fără să îmi mai atragă ochiul altceva. O casă pe ici, pe colo, și monumentele eroilor din 1877-1916-1944. Remarc din nou că odată trecută spre sud granița invizibilă de pe culmile Carpaților satele devin mai anonime, casele mai neinteresante, oamenii mai blazați și mai puțin preocupați de aparențe, de simboluri, de comunitate. Parcă și acum se trăiește cu o frică, fie ea de turci, de comunism, de politicieni, sărăcie, inundații sau altceva, care îi împiedică să funcționeze în comunitate cu gândul la altceva decât la generația imediat viitoare. După istorisirile prinse în Cincu, sunt întristat de tot mai slab vizibila istorie din preajma locului, în valea care a văzut atâtea lupte, războaie și armate.  

luni, 12 februarie 2018

Drum spre centrul țării: la Mateiaș

     Sâmbătă, 20 septembrie. Ziua 7. Dimineața asta e cea mai caldă de până acum, de la prima, lângă Boldești-Scăieni. La fel ca atunci, mă găsesc pe versantul sudic al munților, înapoi în Țara Românească. Mă trezesc încet, cu lene, învârtindu-mă de pe o parte pe alta, surprins și ușor anesteziat de căldura din cameră, spre deosebire de frigul din cort din ultimele zile, dar și din Zărești. Mâncarea caldă și ocazia de a spăla mizeria drumului la sfârșitul zilei au fost un lux binemeritat, dar în final aș fi preferat să petrec câteva nopți la cort în continuare, dacă aș fi putut să mă bucur de aceleași locuri nemaipomenite. Nu-mi place moleșeala asta, prefer să mă trezesc alert, înviorat, în sacul de dormit, în sunetul vântului prin pădure, peste iarba înaltă, sau chiar clipocitul apei, decât în căldura comodă a camerei de pensiune, cu sunetul traficului în afara ferestrei și cu munții vizibili pe geam undeva în depărtare, intangibili, ca un tablou al unei vechi amintiri.
Pe rețelele sociale: